UN STEREOTIP, DOUĂ STEREOTIPURI …
Cineva ne explică de unde și cum învățăm lucrurile pe care nu le învățăm la clasă, din manuale sau din cursuri. Învățăm de la familie, din modele sau din reguli explicite sau din comentariile adulților la ceva ce am făcut sau despre ceea ce ar trebui să facem. Învățăm apoi de la grupul celor de vârsta noastră, unde, la început, imităm comportamentele pe care le-am văzut la adulți. Tot ceea ce primim ca modele și ca informație de la cei din jur este îmbibat de concluziile, ideile și fixurile generațiilor de adulți. Dar fiecare dintre noi alege cum vrea să fie: așa cum i s-a spus, așa cum a văzut la alții, adică să imite mereu modele, sau așa cum experimentează personal.
Nu există rețete. Fiecare poate să decidă pentru sine. Oricine poate descoperi că un model de comportament pe care l-a crezut bun nu este, de fapt, chiar așa de bun.
Ceva de care ne folosim toți ca să ne descurcăm este STEREOTIPUL. Ce este stereotipul? Este bine să mergem la sursă mai întâii, la dicționar. „Care se repetă în aceleași condiții, care este mereu la fel, neschimbat, obișnuit, banal; stereotipic; banalizat prin repetare.” (DEX 98). În societate un stereotip este o idee fixată de-a lungul generațiilor. Un stereotip este o scurtătură în mintea noastră, în loc să judecăm fiecare situație în parte, folosim rapid un stereotip și decidem cum să acționăm. Să mă împrietenesc sau nu cu fata asta? Stereotipurile despre fete mă ajută să mă hotărăsc repede, nu mă gândesc dacă mă interesează, îmi place de ea, avem interese comune, este distractivă. Nu, mă gândesc doar că, dacă mă împrietenesc cu o fată diferită, care are o singură prietenă și e cam tocilară, tipii din grupul meu vor râde de mine. Pentru că fetele diferite și tocilare sunt …. Și urmează un stereotip.
Poți acorda unui grup mare de oameni, un grup pe care nu îl poți măsura, o calitate generală, care să fie valabilă pentru fiecare membru al grupului? Sunt toate fetele într-un anumit fel și numai așa? Fiecare dintre ele până la ultima? De exemplu: mai puțin puternice fizic decât băieții? Sunt toți băieții, TOȚI, mai puternici fizic decât TOATE fetele? Dacă nu, atunci este incorect să gândim că fetele și femeile sunt mai slabe fizic decât băieții și bărbații. Raționamente de tipul acesta ne pot fi de ajutor atunci când căutăm să ne împrietenim, să cunoaștem oameni noi și să avem relații. Putem hotărî singuri, în fiecare caz individual, cine ne place și cine nu ne place.