Despre violența de gen din perspectiva educației

În unul din liceele din București cu câțiva ani în urmă a apărut pe asfaltul curții un număr de telefon și dedesubt cuvântul PROSTITUATĂ. Acțiunile profesorilor, consilierului școlar, directorilor s-au centrat pe fata care a fost victima acestui abuz. Părinții fetei au mutat-o la alt liceu.
Acesta este un exemplu de violență de gen. Întrebarea „de verificare”, întrebarea care ne ajută să identificăm un caz de violență de gen este: „s-ar fi întâmplat același lucru dacă nu ar fi fost vorba despre o fată? Cui i s-ar mai fi putu întâmpla așa ceva?”
Educația pentru prevenirea violenței de gen este, în fapt, un proces de formare a unor comportamente non-violente. Un aspect obiectiv este caracterul difuz al acestei sarcini. Pot fi identificați câțiva actori principali ce trebuie să coopereze pentru a o realiza: părinții, școala, grupul de prieteni, instituțiile justiției, autoritățile locale. Actorii instituționali își pot asuma și pot pune în practică o politică publică. Dar părinții sau prietenii sunt grupuri eterogene, cu atitudini variate ce nu pot fi subsumate niciunei politici publice, ele generează politicile publice așa cum am văzut în numeroase cazuri în ultimii șapte ani. Un punct fix sub presiunea factorilor din mediul adolescenților este cunoașterea drepturilor victimelor violenței de gen.
Câtă informație despre drepturile unei victime ale violenței de gen știa adolescenta care a fost victimă în exemplul dat? Câtă informație despre drepturile unei victime ale violenței de gen știa mama victimei? Lipsa de informare duce la o și mai puternică victimizare, mai ales în contextul social actual. Barometrul de gen din 2018 realizat de Centrul FILIA oferă o imagine a atitudinilor publicului larg în privința rolurilor de gen, atitudini ce pot genera diversele forme de violență de gen. Una dintre concluziile studiului este că în România „opinia publică oscilează între atitudini conservatoare, compliante și moderne în raport cu temele egalității de gen” și că o pondere importantă o au persoanele care ” manifestă atitudini contradictorii, confuze, indecise pe diverse teme genizate. În acest context de cercetare, pare de multe ori că genul și egalitatea de gen nu sunt teme relevante pentru modul în care oamenii problematizează existența lor de zi cu zi.” Un fapt pozitiv subliniat de autori este că ponderea indecișilor este în cifră totală mai mare decât ponderea tradiționaliștilor.

Fie că vrem, fie că nu, toate unitățile de învățământ preuniversitar sunt medii „de laborator” pentru confruntarea teoriei cu practica. Elevii observă și memorează cum se poartă profesorii cu fetele și cu băieții, cum se poartă profesoarele cu băieții și cu fetele, ce își permit și ce nu, în relațiile dintre ei, băieții și fetele, care este modul de a reacționa al profesorilor atunci cînd, între fete și băieți, se pot observa relații violente, violență verbală, emoțională, fizică sau sexuală. Toate detaliile observate de ei sunt operaționalizate și raționamentele lor devin un rezultat al educației.
Cum se pot obține rezultate bune, încurajatoare în formarea tinerilor astfel încît violența de gen să descrească? Pentru că, în afară de exemple pozitive există exemple negative, care au potențialul de a ne descuraja.

Primul pas: definirea violenței de gen. Cele mai clare sunt extrasele din Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, adoptată la Istanbul la 11 mai 2011, în vigoare de la 01 septembrie 2016 (Conventia-CE-privind-prevenirea-si-combaterea-Violentei-Impotriva-Femeii-si-a-Violentei-Domestice-Istambul-2011.pdf)
În Articolul 3 din Convenție găsim definiția violenței de gen la lit. d) „violența de gen împotriva femeilor” va însemna violența care este direcționată împotriva unei femei pentru că ea este o femeie sau care afectează femeile în mod disproporționat;. Este important să fim atenți la lit. c) „gen” va însemna rolurile construite social, comportamentele, activitățile și însușirile pe care o societate dată le consideră adecvate pentru femei și bărbați;.
Am participat în anul 2018 în grupurile de lucru unde s-a discutat introducerea educației pentru prevenirea și combaterea violenței de gen în învățământul preuniversitar. Concluzia a fost că există toate elementele în curriculumul existent pentru ca profesorii să realizeze această educație, bineînțeles în funcție de nevoile constatate. Dacă decizia aparține profesorilor, în contextul amestecului de atitudini ale publicului relevat de Barometrul de gen, ce concluzie putem trage la nivel sistemic?